Simfonia poverii: Kundera – Insuportabila ușurătate a ființei
Drama unei vieți nu este neapărat drama greutății, ci a ușurătății. Sau, altfel spus, insuportabila ușurătate a ființei. În cartea cu același nume scrisă în 1982, Kundera prezintă în paralel destinele mai multor personaje complexe, care își transcend propria condiție și aspiră către ”Supraomul” lui Nietzsche.
Plasat în Praga anilor ’60, romanul începe cu ideea eternei reîntoarceri, conform căreia viața se află sub semnul repetiției. Dacă efemerul face lucrurile să pară mai ușoare, eterna reîntoarcere le sporește însemnătatea. Cu alte cuvinte, orice ne-am dori, trebuie să ne dorim și în Eterna Reîntoarcere. Aici este adevărata provocare adresată personajelor deopotrivă.
Tomas este un medic chirurg afemeiat, dar care își iubește soția cu adevărat. Tereza apare într-un moment important din viața doctorului, iar destinele lor se unesc iremediabil. Totuși, există ceva dincolo de aspirația don juan-escă a lui Tomas. Dorința de a cuceri femei nu este una a spiritului libertin. Așa cum afirmă autorul, Tomas vrea să descopere acea fărâmă de unicitate ce o deosebește pe o femeie de alta, acea fină distincție ce nu se arată decât în intimitate. Acel je ne sais quoi de dincolo de trup și voluptate.
Tereza, pe de altă parte, are o repulsie față de corpurile goale, care scot intimitatea la iveală și depersonalizează ființa. Pasiunea lui Tomas pentru alte trupuri o frământă din ce în ce mai mult și o întristează pe zi ce trece. Totuși, iubirea lor rămâne intactă și devine acel ”es muss sein” (trebuie) lăuntric ce le ghidează destinul.
O altă poveste de dragoste este cea dintre Franz, profesor universitar în Elveția și Sabina, artistă pragheză și fosta amantă a lui Tomas. În acest caz, totul este construit pe opoziția dintre cei doi. Sabina și Franz se raportează diferit la viață, la muzică, artă, întuneric și lumină. Interesant este faptul că tocmai această concidentia oppositorum îi atrage puternic.
Nu de puține ori, iubirea dintre personaje pornește de la o metaforă. În opinia lui Kundera,
”metaforele sunt periculoase. Iar dragostea începe cu o metaforă. Altfel spus: dragostea începe în clipa în care o femeie se înscrie cu un cuvânt în memoria noastră poetică”.
Liantul de legătură dintre cele două povești de dragoste este Sabina, o artistă cu viață tumultuoasă a cărei dramă este tocmai insuportabila ușurătate a ființei. La antipodul ei se află Tereza, care are pe umeri greutatea apăsătoare a infidelității soțului. În acest peisaj, cățelușul Karenin îi alină suferința prin bucuria cu care își întâmpina stăpâna în fiecare dimineață.
În Insuportabila ușurătate a ființei, Kundera surprinde tumultul anilor ’60, cu accent pe evenimentele din jurul Primăverii Pragheze. Lupta împotriva sistemului se dovedește anevoioasă, întrucât elitele intelectuale sunt suprimate după invazia sovieticilor. Astfel, doctorul Tomas ajunge ștergător de geamuri, iar Teresa nu mai poate profesa meseria de fotograf și se angajează ca barmaniță.
Kundera vorbește despre kitsch-ul totalitar și despre comunism, pentru a creiona contextul social și politic din Praga anilor ’60:
”Cei ce cred că regimurile comuniste din Europa Centrală sunt în exclusivitate opera unor criminali pun în umbră un adevăr fundamental: regimurile criminale n-au fost create de criminali, ci de entuziaști convinși că au descoperit singurul drum spre paradis. Își apărau acest drum cu vitejie, executând, în virtutea acestei credințe, oameni cu nemiluita. Cu timpul, a devenit clar ca bună ziua că paradisul nu există și, în consecință, entuziaștii sunt niște asasini”.
Astfel, Kundera ne îndeamnă să măturăm din viața noastră cuvintele deșarte, discursurile deșarte. Ceea ce rămâne este voința de putere, aspirația spre omul care trăiește liniștit în natură. Tomas se întreabă mereu dacă întâlnirea cu Tereza a fost necesară pentru a-și împlini destinul. De aceea, în momente de cumpănă, își amintește de cvartetul lui Beethoven asupra căruia planează întrebarea ”muss es sein?” (Trebuie?). Răspunsul este dat chiar de intensitatea refrenului: ”es muss sein!” (Trebuie!).
Cu toții suntem mânați de un ”es muss sein” lăuntric de necesitate majoră. Fie că este dragostea, profesia, neliniștea metafizică, setea de afirmare, goana după putere sau altele, misiunea noastră este să transformăm negativul în pozitiv (greul în ușor). În speranța că v-am deschis apetitul pentru Milan Kundera, lansez mai jos o întrebare deschisă:
Care este es muss sein-ul vostru? Acel trebuie în jurul căruia vă ghidați existența?
0 Comentarii
Scrie un comentariu